Actorii
Maior: Zsolt Trill
Domnul Tót: László Tóth
Doamna Tót: Nelli Szűcs
Ágika: Anita Polyák
Poștașul: József Rácz
Preotul paroh Tomaji: István Sőtér
Profesorul Cipriáni: Attila Ferenci
Doamna Gézáné Gizi: Ildikó Béres/Fornosi D. Júlia
Proprietarul căruței cu apă: József Varga
Lőrincke: Imre Szabó
Maiorul elegant: Ivaskovics Viktor/Szilvási Szilárd
Personalități istorice semnificative: Attila Ferenci, Attila Kristán, Natália Gál Magdolna Vass. Ibolya Orosz, Melinda Orosz
Regizor: Attila Vidnyánszky
Decoruri: Alexander Bilozub
Costume: Klára V. Csolti
Dramaturg: András Kozma
Tragicomedia celor vulnerabili
În mijlocul războiului care face ravagii, un vizitator sosește la familia Tót, care trăiește în localitatea idilică Mátraszentanna. Acest vizitator este comandantul fiului lor care luptă pe frontul rusesc. Nervii maiorului au fost grav afectați în timpul lunilor în care a luptat pe front, așa că ar dori să petreacă două săptămâni în casa familiei Tót. Dar pentru a nu sta degeaba între timp, el obligă familia să ambaleze și să pună în cutii mai multe obiecte. Iar familia Tót împachetează lucrurile non-stop pentru a mulțumi oaspetele. Ei speră că astfel vor câștiga bunăvoința maiorului, urmând ca și băiatul lor de pe front să fie tratat mai bine. Familia continuă să împacheteze lucrurile cu un entuziasm care se diminuează vădit, în cele din urmă ajungând să-l ucidă pe maior, fără ca măcar să bănuiască faptul că victima lor și crima în sine sunt complet în zadar – și absurde. Ce nu știau ei este că poștașul din sat nu livrase scrisorile care anunțau veștile rele, nici măcar pe cea în care se afla vestea morții fiului lor.
„La 13 ianuarie 1943, stânca cu care se încheia soarta sisifică a armatei maghiare a început să se rostogolească pe cotul Donului. Un prieten de-al meu, Tibor Cseres, care a trăit același lucru, mi-a explicat odată că este imposibil pentru un scriitor maghiar să descrie acest război. Nu puteam să suport acest gând. Șaizeci de mii de oameni au înghețat acolo, în acel bombardament, în vântul înghețat, în zăpadă. Faptul că eu sunt în viață se datorează doar unei infime probabilități. Poate de aceea iarna lor, destinul lor nu m-a lăsat de atunci să-mi găsesc liniștea. Familia Tót nu este despre ei, sau nu numai despre ei, de fapt, poate fi vorba despre altceva, dar m-am gândit mereu la ei în timp ce scriam această poveste. Cei mai mulți dintre ei au înghețat în timp ce stăteau așezați și încă le mai simt ochii ațintiți spre spatele meu, cum stăteau acolo, cu fețele înghețate, ca de marmură” – scrie Örkény în prefața operei Familia Tót. Această idee este, de asemenea, punctul de plecare al spectacolului din Bereg. În același timp, acest lucru face ca producția lui Attila Vidnyánszky să fie una specială, care nu este despre un fost război sau despre orice război în general, ci evocă în mod specific cel de-al Doilea Război Mondial – în spiritul lui Örkény. Este ceea ce face ca povestea să fie autentică, potrivit regizorului, care trasează arcul de nebunie până în prezent: după cântecele de marș din timpul războiului, încep să se audă cântece de marș comuniste, iar apoi un semnal din serialul american Dallas sugerează că devastarea continuă și peste decenii. Doar instrumentele și metodele se schimbă.
Problemele de astăzi sunt în mare parte aceleași ca atunci când a fost scris Familia Tót. Örkény investighează problemele fundamentale ale umanității. Natura umană nu se schimbă, iar sistemul de relații pe care îl schițează piesa este perfect transferabil în prezent. Aceasta este proprietatea marilor opere, a clasicilor.
Attila Vidnyánszky