Închise într-un adăpost pentru refugiați, femei sosite din toate colțurile lumii pun în scenă jocuri nesfârșite și micro-performanțe intime pentru a-și dezvălui identitățile ascunse. Ele se exprimă într-o limbă care prinde contur chiar sub ochii celor prezenți, o limbă pe care nu o vor stăpâni niciodată pe deplin. Aflată undeva între o audiție și un interviu de angajare, întâlnirea își schimbă treptat tonul. Întrebarea identității trece în plan secund, însă demnitatea rezistă, o demnitate pe care ele o pot avea ACUM, nu postum.
Inspirată parțial de piesa Cameristele de Jean Genet, această producție incorporează fragmente din Stabat Mater Furiosa de Jean-Pierre Siméon, I’m Dying as a Country (Mor ca o țară) de Dimitris Dimitriadis și din Constituția Republicii Franceze.