Claudio, un personaj decadent, copleșit de singurătate și de o profundă melancolie, trăiește într-un spațiu bizar care oglindește utopiile sale estetice și existențiale.
Claudio suferă un atac de cord, care îl lasă într-o stare de confuzie și dezorientare. Se prăbușește și privește în tăcere apariția unei figuri imaginare. Personajul imaginar amintește de fresca renascentistă pictată pe pereții camerei.
Claudio supraviețuiește, însă confuzia lui se intensifică. Rostește un monolog melancolic, o meditație dureroasă și poetică asupra propriei vieți și asupra morții. Infarctul se repetă. Apare un servitor care îi povestește lui Claudio despre făpturile crepusculare care au pătruns în grădină. Servitorul descrie cu încântare aceste creaturi ciudate.